PROIECT

Finanțat prin Fondul de Modernizare

 

“Noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul UAT Conţesti”

 

 

COMUNA CONŢESTI implementeaza proiectului „Noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul UAT Conţesti”, ca urmare a semnării contractului de finanțare în luna ianuarie 2026. Proiectul este cofinanțat din Fondul pentru Modernizare, în cadrul Programului-cheie 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei.

 

Scopul proiectului

Proiectul vizează instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile, destinată autoconsumului la nivelul Comunei Conţesti. Această investiție contribuie la realizarea masurilor de eficiența energetică a localitatii (clădiri publice, iluminat, servicii publice, instalatii. etc.), precum și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

 

 

Obiectivele proiectului

Pentru obiectivul de investiții „Noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum la nivelul UAT Conţesti”, COD SMIS 320903 obiectivele specifice sunt:

a) reducerea emisiilor de carbon în atmosferă generate de sectorul energetic prin înlocuirea unei părţi din cantitatea de combustibili fosili consumaţi în fiecare an - cărbune, gaz natural;

b) o economie mai eficientă din punctul de vedere al utilizării surselor, mai ecologică şi mai competitivă, conducând la dezvoltarea durabilă, care se bazează, printre altele, pe un nivel înalt de protecţie şi pe îmbunătăţirea calităţii mediului;

c) atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind producţia de energie din surse regenerabile

e) atingerea obiectivelor din Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, aprobat prin H.G. nr. 1.076/2021 privind ponderea globală de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie;

f) creşterea producţiei de energie electrică din surse regenerabile contribuind la obiectivele Pactului verde european ca strategie de creștere sustenabilă a Europei și combaterea schimbărilor climatice în concordanță cu angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU;

g) creşterea ponderii energiei regenerabile în totalul consumului de energie primară, ca rezultat al investiţiilor de creştere a puterii instalate de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro;

h) atingerea obiectivului privind neutralitatea climatică, prevăzut în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de stabilire a cadrului pentru atingerea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 ("Legea europeană a climei"), referitor la asigurarea, până cel tîrziu în 2050 a unui echilibru la nivelul Uniunii între emisiile și absorbțiile de gaze cu efect de seră care sunt reglementate în dreptul Uniunii, astfel încât să se ajungă la zero emisii nete până la acea dată;

i) decongestionarea Sistemului Energetic Național prin utilizarea de noi capacități de producție a energiei electrice descentralizate;

j) punerea în aplicare a inițiativei emblematice Accelerarea (Power-up) din Strategia anuală pentru 2021 privind creșterea durabilă, care are ca obiectiv dezvoltarea și utilizarea surselor regenerabile de energie EUR-Lex.

 

Date cheie 

  • Valoarea totală a proiectului: 1.450.453,18 lei
  • Data semnării contractului de finanțare: 13.01.2026
  • Data estimată de finalizare: 31 decembrie 2026
  • Beneficiar: Comuna Conţesti.
  • Localizarea proiectului, cu identificarea fiecărei componente investiționale:

 

 

Denumire locatie

Extras CF

Adresa

acoperis/teren

Teren

Carte Funciară Nr. 20293 Contesti

Loc. Contesti, Judetul Teleorman

teren

 

  • Activitățile principale ale proiectului:

Execuția lucrărilor se va derula în următoarele etape:

  • pregătirea amplasamentului;
  • amplasare kituri panouri fotovoltaice, invertoare, instalații, echipamente;
  • realizare racord suprateran pentru conecarea la tabloul general al imobilului si injectarea in SEN a energiei electrice produse de CEF;
  • punerea în funcțiune și dare în exploatare a lucrărilor de investiții realizate.

 

 

  • Indicatorii proiectului:

ID

Indicatori obligatorii la nivel de proiect

Indicatori obligatorii la nivel de proiect

Unitate de măsură

Indicatorul I.1 - realizare

Capacitate nou instalată de producere a energiei din surse regenerabile

0.24424

MW

Indicatorul I.2 - rezultat

Reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră (scăderea anuală estimată a emisiilor de gaze cu efect

de seră)

174.01

Echivalent

tone de

CO2/an

Indicatorul I.3 - rezultat

Producţia medie de energie electrică din surse regenerabile

284.38

MWh/an

Indicatorul I.4 - rezultat

Producția totală de energie electrică din surse regenerabile pentru perioada de referință

5,687.53

MWh

Indicatorul I.5 - rezultat

Factorul de capacitate al centralei electrice

13.29

%

 

 

  • Date de contact pentru diferite observații/întrebări în legătura cu implementarea proiectului: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.,

Implementarea proiectului contribuie la realizarea angajamentelor României privind reducerea emisiilor de carbon, modernizarea infrastructurii energetice publice și promovarea sustenabilității în conformitate cu obiectivele Pactului Ecologic European.

 

 

Contact

Primăria Conţeşti

Judetul Teleorman

Cod postal: 147085

Telefon:     0247 334 296

Email: primariacontesti @ gmail.com

Design by ALSOFTWARE | WEBMASTER |
Copyright © 2022 ---. All Rights Reserved.

Vizitatori

Azi76
Ieri86
Saptamana162
Luna1299
Total65107